Mircea Vintilă la cinema
Luni, 22 martie 2010, a avut loc un nou spectacol din seria concertelor la cinema, de data aceasta, protagonist fiind Mircea Vintilă. Evenimentul s-a petrecut la Cinema Scala, unde am găsit o sală plină ochi.
Aurel Mitran, organizatorul spectacolelor la cinema, a fost cel care a deschis seara, povestindu-ne cum a apărut şi s-a conturat ideea „Povescilor de Bucuresci”.
Spectacolul a debutat cu proiecţia pe ecranul cinematografului a unor citate din Craii de Curtea Veche, menite să ne poarte înapoi în timp, în Bucureştiul de altădată. Proiecţiile au continuat cu imagini şi filmuleţe din Bucureştiul vechi. Mircea Vintilă şi-a deschis recitalul cu piesa Strada Popa Nan, fiind acompaniat de pianină, ceea ce m-a dus cu gândul la începuturile cinematografului, când fondul sonor al filmelor mute era asigurat de un pianist chiar în sală.
Primul invitat al serii, Jul Baldovin, a urcat pe scenă alături de Vintilă pentru câteva piese între care Bau-bau, Pelicanul, Constantin şi Veronica, Hanul lui Manuc sau Un om pe nişte scări. Mărturisesc bucuria de a-i fi revăzut în această formulă, dealtfel una dintre cele mai bune. Marius Baţu a fost cel de-al doilea invitat al serii şi a interpretat alături de Vintilă piesa “Fântâni”. Un alt invitat special al serii a fost Nicu Patoi.
Spectacolul a continuat alături de Trupa Brambura, iar la piesa Drama de cartier au fost invitaţi pe scenă Dj Old School şi Barac. Uimindu-ne din nou, Vintilă a interpretat alături de aceştia şi binecunoscuta piesă 38, piesă realizată în colaborare cu Horia Stoicanu, asociere din care au reieşit un număr mare de cântece foarte cunoscute şi îndrăgite.
Finalul spectacolului a fost dat de piesa Alte clipe traite, alt epilog, iar pentru că pe 23 martie urma să fie ziua de naştere a mirificului corifeu, un grup de copii i-au cântat “La mulţi ani!” şi i-au oferit un buchet de flori.
Mi-a plăcut foarte mult ideea acestui spectacol. Punctul forte au fost proiecţiile, imagini şi filmuleţe atent selecţionate, care au impresionat publicul, dar care au fost întrerupte cam brusc la jumătatea recitalului, pentru a fi înlocuite cu nişte efecte luminoase oarecum neinspirate din punctul meu de vedere. Au fost şi probleme cu sunetul pe alocuri, chitările acoperind vocea la un moment dat.
Atmosfera Micului Paris de altădată a fost sugerată pe alocuri şi prin intermediul vestimentaţiei scenice. O notă discordantă a fost dată de apariţia unui “muşchetar” ce încerca, probabil, să ne aducă aerul franţuzit al acelor vremuri. Un plus de autenticitate au oferit imaginile “furate” din Bucureştii vechi, dar şi recuzita simbolică pentru acele vremuri (flaşneta, pianina, papuşa de porţelan ).
Per total, atmosfera a fost una caldă, atât artiştii, cât şi publicul au părut că se simt în elementul lor. Seara a fost relaxantă, cu muzici şi faze greu de uitat, cu oameni de care îmi era dor şi cu un public implicat.
Mai jos, câteva fotografii de la concert:
